SANADOR și Gândul Media Network au trimis ajutoare pentru locuitorii din Odessa prin Crucea Roșie

SANADOR și Gândul Media Network au trimis ajutoare pentru locuitorii din Odessa prin Crucea Roșie
Sursa: GÂNDUL
Publicat: 04/03/2022, 12:01

Grupul de presă GÂNDUL și SANADOR au trimis ajutoare către Crucea Roșie Tulcea constând în bandaje, tifon, seringi, sistem de injecții, soluție pentru perfuzii, mănuși medicale, spirt, antibiotice, analgezice, genți frigorifice speciale, turnichete, hemoconii, fire de sutură, tărgi, materiale pentru repararea fracturilor, catetere și alte medicamente. Produsele vor fi livrate prin intermediul Crucii Roșii către locuitorii din Odessa.

„Dramele generate de criza militară din Ucraina ne-au determinat să nu rămânem pasivi față de suferința unor semeni. Ne-am implicat, încă din primele zile, în ajutorarea ucrainenilor care s-au refugiat în România, dar și a populației captive, care, din varii rațiuni, nu a putut părăsi Ucraina. Alături de partenerii noștri, am susținut și continuăm să susținem o campanie de suflet. Îi sprijinim, în acest sens, pe cei aflați în dificultate cu asistență și produse medicale sau de igienă, dar și cu paturi pliante, saci de dormit, obiecte de îmbrăcăminte ori alimente. Este doar o formă de a fi solidari și de a răspunde războiului cu bunătate”, a declarat directorul editorial al Trustului de presă GÂNDUL, Adrian Artene.

Nu este prima data când grupul se implică în campanii umanitare sau de ajutorare a sinistraților. În ultimii doi ani Gândul și partenerii săi au desfășurat campanii umanitare de Crăciun pentru românii aflați în dificultate din Călărași, Cernavodă, Argeș, Cosmești etc.

Grupul Gândul este singurul grup de presă din top 3 companii de presă online din România cu capital 100% românesc și cuprinde publicațiile gandul.ro, cancan.ro, prosport.ro, promotor.ro, csid.ro, descoperă.ro, go4it.ro, verdict.ro, ciao.ro, apropotv.ro, go4games.ro, raziculacrimi.ro și viitorulromaniei.ro.

„Suntem solidari cu cei aflați în suferință, în situații vulnerabile. Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Clinic SANADOR este pregătit 24h/24 să asigure în continuare asistență medicală de urgență la cele mai înalte standarde pentru cetățenii ucraineni victime ale războiului, refugiați pe teritoriul României. Ne-am mobilizat încă din primele zile și am trimis materiale sanitare și consumabile către localitățile de graniță, pentru a fi folosite în sprijinul cetățenilor ucraineni victime ale războiului”, a declarat Dr. Cristian Pandrea, medic primar medicină de urgență, coordonatorul Departamentului de Urgență al Spitalului Clinic SANADOR.

Înființat în anul 2001, SANADOR a cunoscut o dezvoltare continuă, în prezent deținând cel mai mare spital clinic privat din țară, un centru oncologic complex, clinici, laboratoare de analize medicale și puncte de recoltare, radiologie și imagistică medicală de top, situate în București.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină